Scurta descriere si recomandare
Pozitivism înșelător
Suferința şi experiențele traumatice ale vieții pot afecta ireversibil comportamentul unui om. Simpla prezență în biserică, rugăciunea și participarea la serviciile divine nu vor aduce vindecare totală omului. El va rămâne toată viața mai mult sau mai puțin predispus la stare depresivă, în funcție de traumele copilăriei.
Aud credincioși reticenți, suspicioși chiar, ori de câte ori se vorbește despre aspectul depresiei. Viața aceea de sub clopotul de sticlă, refuzul de a accepta ideea că, în ciuda vieții promise din belșug, a bucuriei imperativ menționate de Pavel, și credincioșii suferă şi pot fi depresivi, dacă nu primesc suportul și înțelegerea necesare.
Francisco și Martha îmi spuneau: „Nu judeca pe oamenii care trec prin durere, e durerea lor! Modul în care își gestionează durerea, nu e treaba ta, e a lor și într-o zi sentimentele oamenilor pentru Dumnezeu se vor schimba.
Cuvânt înainte
Cartea Împiedicat de vânt abordează o temă extrem de importantă pentru ființa umană și anume suferința. Autorul, Rafael Năstase, are curajul să privească în față marile întrebări pe care le ridică suferința în inima celui care trece prin încercare, dar și a celor apropiați celui care suferă.
Cartea este interesantă nu numai din punct de vedere teologic și filosofic, ci este și practică, deoarece autorul oferă răspunsuri pertinente la marea temă a suferinței, izvorâte din experiența personală şi cea a oamenilor apropiați lui.
Rafael reușește să atragă pe cititor prin cartea sa, Împiedicat de vânt, deoarece suferința este o temă actuală și individuală: mai devreme sau mai târziu, orice om va trece prin suferință. Astfel, cartea nu este numai interesantă, dar și folositoare, atrăgând și prin faptul că tema suferinței este abordată succint, dar suficient de profund.
Autorul se concentrează pe studiul experienței lui Iov, relatată în Biblie. Analizând învățătura biblică, Rafael reușește să ofere soluții practice atât celor care trec prin suferință, cât și prietenilor apropiați ai acestora, chiar dacă nu răspunde direct la întrebarea „De ce suferă oamenii neprihăniți?”. Cartea Iov din Sfânta Scriptură devoalează unele evenimente din cer, care apoi au consecințe în viața terestră.
Astfel, trecerea de la planul ceresc la cel pământesc clarifică unele aspecte ale misterului suferinței și oferă înțelepciune celor care trec prin suferință.
Plecând de la experiența lui Iov, dar și de la evenimentele tragice personale, autorul se concentrează în finalul cărții
sale asupra suferințelor Domnului Isus Cristos, care a asigurat mântuirea prin faptul că a fost crucificat pentru păcatele omenirii. Concentrarea pe harul lui Dumnezeu aduce lumină asupra rolului suferinței în viața oamenilor credincioși.
Stilul elegant și alert al cărții îl ține pe cititor conectat cu gândirea autorului, până la sfârșitul lucrării.
În final, autorul prezintă file din jurnalul Danei, bolnavă de leucemie în fază terminală, și ale soțului ei, Eugen. Citind aceste pagini de jurnal, lacrimile sunt răspunsul natural al cititorului care intră în universul interior al unei familii tinere greu încercate de boală și de moarte.
Cartea Împiedicat de vânt este o contribuție valoroasă la literatura creștină românească.
Ieremia Rusu,